6/23/2014

Nevoia de Miracol si Pelerinajele ortodoxe, Interviu cu cercetatorul stiintific Mirel Banica

Share On Facebook ! Tweet This ! Share On Google Plus ! Pin It ! Share On Tumblr ! Share On Reddit ! Share On Linkedin ! Share On StumbleUpon !
L-am intalnit pe Mirel Banica la intrarea principala de la Casa Academiei Romane. Tocmai descarca din portbagajul unei masini mai multe pachete cu documente. „Uite, vezi, toate astea le-am folosit pentru carte“, mi-a explicat in timp ce punea o punga grea pe un carucior de transport. Nevoia de miracol. Fenomenul pelerinajelor in Romania contemporana, volumul semnat de Mirel Banica si publicat anul acesta de Editura Polirom, este intr-adevar o carte consistent documentata. Cinci ani in care autorul a mers la cele mai importante pelerinaje ortodoxe romanesti, sute de ore de observatie, discutii cu pelerinii si participare efectiva la randurile catre moaste, mii de kilometri parcursi in toata tara, sute de fotografii facute si zeci de lucrari citite pentru a realiza una dintre cele mai spectaculoase analize ale unui fenomen religios care se dezvolta tot mai mult in Romania: pelerinajul.


De ce o carte despre pelerinajele ortodoxe romanesti? Ce v-a atras la acest „subiect“?

E foarte simplu. Am stat destul de mult timp in Occident, unde am facut studiile, apoi am lucrat in Elvetia, Franta, Canada. M-am intors in Romania prin 2007-2008. Practicam si practic in continuare o socio-antropologie a religiilor si orice cercetator din lumea asta cauta un subiect care sa i se potriveasca, care sa fie vandabil, care sa fie, in masura posibilului, nou. Iar in Romania, Slava Domnului, in domeniul religiei avem atatea subiecte noi si interesante incat ne-ar trebui trei vieti sa le studiem.

Cand m-am intors in tara, in presa avea loc un soi de furtuna mediatica in care se vorbea doar despre pelerinaj, pelerinaj, pelerinaj, cel de la Iasi, de la Bucuresti, apoi de la mormantul parintelui Arsenie Boca, la Prislop. Eu, venind din niste tari foarte secularizate, in care religia era complet disparuta din mass-media sau, daca aparea, aparea in stiri de genul „Manastirea X a fost renovata dupa 500 de ani de nelocuire“, cand am vazut ca aici se acorda atat de mult spatiu pelerinajelor, m-am gandit ca se intampla ceva acolo, presa in general are nas bun, are fler. Am fost prima oara la pelerinaj la Sfanta Parascheva, la Iasi, si intr-adevar ceea ce am vazut acolo m-a uimit. N-am inteles prea bine ce se intampla la inceput, dar dupa aceea mi-am construit un plan de cercetare si, iata, la capatul a cinci ani, a iesit aceasta carte.

Dupa cinci ani, ati inteles ce se intampla la pelerinaje?

Daca as spune ca da, as fi suficient fata de mine insumi. Am deslusit anumite aspecte ale acestui pelerinaj. La inceput, eu am crezut ca studiez un fapt religios observabil, o parte din acest mare fenomen numit religie in Romania. Dar, dupa circa doi ani, mi-am dat seama ca nu mai studiam pelerinajul, ci un raspuns al societatii romanesti la aceste teribile traume, la aceste schimbari care au avut loc dupa caderea comunismului. Ajunsesem in ceea ce se numeste un fapt social total, iar un fapt social total are atat de multe fete si fatete incat nu poti sa spui ca l-ai studiat in intregime. Dar cred ca am ajuns la doua, poate chiar trei concluzii valabile care ajuta la intelegerea pelerinajelor si a transformarilor din societate.

De altfel, din volumul dumneavoastra, Nevoia de miracol, reiese ca in discutiile dintre pelerini, referintele la perioada comunista sunt dominante.

E unul din subiectele favorite ale discutiilor din rand.

Deci putem spune ca, de fapt, pelerinajul ortodox romanesc nu are legatura, pana la urma,  cu religia, ci devine mai degraba o cautare individuala a fiecaruia?

Pelerinajul are legatura cu tot. Nu este o inventie a noastra recenta, pelerinajul este la fel de vechi ca si religia crestina. Mai mult, toate religiile monoteiste cunosc fenomenul pelerinajului. Ceea ce am incercat sa scot in evidenta sunt particularitatile acestui tip de pelerinaj din Romania: de ce acum, de ce sub forma aceasta si ce il diferentiaza fata de alte tipuri de pelerinaj. Exista pelerinaje mari catolice, cum sunt cele de la Santiago de Compostela sau Lourdes. Primul nu este comprimat spatial si temporal, el se desfasoara in timp si spatiu. Omul merge pe jos, mersul in sine este un exercitiu spiritual, iar odata ce ajunge la Santiago, unde sunt relicvele Sfantului Iacob, sta cateva momente, aprinde o candela si pleaca. Deci drumul constituie pelerinajul. Pelerinajul ortodox, pe de alta parte, este comprimat spatial si temporal. Ceea ce conteaza este asteptarea. O intrebare pe care inca mi-o mai adresez este tocmai asta: randul face pelerinul sau pelerinul face randul? Cred ca si, si.

Relatati in carte ca la unele pelerinaje mai mici, jandarmii ingusteaza intentionat randul, cu garduri metalice, si va intrebati daca masura e menita tocmai sa prelungeasca timpul de asteptare. In caz contrar, pelerinii ar putea pleca nemultumiti ca nu au stat la rand suficient de mult.

Da, se intampla la Curtea de Arges si la Suceava. Daca pelerinii ar ajunge acolo si nu ar avea parte de rand, nu ar simti ca au fost pelerini. Oamenii simt nevoia de asteptare pentru a fi singuri cu gandurile lor, pentru a se ruga, pentru a-si construi aceasta identitate pelerin ortodoxa. Pe de alta parte, ei vin in grupuri, pentru ca asteptarea trece mai usor in grup, socializeaza foarte mult si formeaza ceea ce un reputat sociolog american numeste comunitas, un sentiment de comunitate foarte puternic, care rezista pentru cateva ore, cat dureaza randul. Si eu am intrat in rand si, timp de cateva ore – la Iasi, am stat aproape 20 de ore –, am reusit sa fraternizez cu niste oameni cu care in mod normal nu m-as fi intalnit niciodata: un culegator de ciuperci, un sofer de camion, o fosta filatoare de bumbac, un grup de rromi. In viata obisnuita, oamenii acestia nu se sudeaza, uneori nici macar nu isi vorbesc. Uite ca pelerinajul ii uneste.

Eu chiar mi-am pus de multe ori aceasta intrebare: de ce se chinuie pelerinii 20 de ore la rand, cand moastele Sfintei Parascheva, de exemplu, sunt disponibile tot timpul anului?

Asta este scuza tipica a celui care nu participa la pelerinaj. In general, se spune ca in zilele de hram, sacrul este mai intens, il simti cum palpita, cum arde. Si nu trebuie sa fii credincios ca sa crezi in sacru. De multe ori, acest sacru nu este legat doar de religie. Daca te duci la Mausoleul de la Marasesti simti o incarcatura sacrala acolo. Iar eu ma voi duce si anul acesta in pelerinaj, tocmai pentru a simti mai bine sacrul.

Asadar, ati devenit chiar dumneavoastra pelerin. In carte, dezvaluiti ca v-a prins atat de tare acest fenomen incat nu ati reusit intotdeauna sa pastrati o distanta stiintifica. Ce v-a scos din conditia dumneavoastra de cercetator?

E foarte complicat. Daca incerci sa studiezi pelerinajul si nu te comporti ca un pelerin, oamenii nu te accepta. Cand imi declinam identitatea, „cercetator stiintific Academia Romana“, suna foarte respectabil, dar foarte rece. Ce stie un culegator de ciuperci – si nu e o gluma, chiar asta era meseria lui, culegea ciuperci pe care le vindea unor italieni – despre Academia Romana? Asa ca pur si simplu a trebuit sa adopt si sa accept identitatea de pelerin. Si chiar cand le spuneam ca sunt pelerin, ii soca foarte mult faptul ca eram un barbat singur, fara probleme evidente de familie. Nu ma incadram in tiparul standard al pelerinului. Asa ca le explicam ca sunt in cautarea sinelui. In schimb, au fost momente in care mi-am asumat pe deplin identitatea de cercetator si a mers foarte bine in relatia cu Biserica, cu Jandarmeria, cu Crucea Rosie.

Mentionati in carte despre existenta unui „stigmat al pelerinului“. Pe de alta parte, observati ca pelerinul este reticent fata de jurnalisti si considerati ca aceasta reactie este indreptatita, deoarece presa scrie, in general, doar despre aspectele negative.

In primul rand, acest stigmat pelerin este legat de religia populara. Este clar ca pelerinajul este un fenomen de religiozitate populara, este foarte viu, foarte liber si uneori se desfasoara cu o anumita tensiune fata de ierarhia lumeasca si bisericeasca. Dintotdeauna, Biserica a avut o atitudine ambivalenta fata de pelerinaje: foarte bine ca exista, dar trebuie disciplinate, pentru ca masele care vin acolo nu vor decat uimire, miracol, sa atinga, sa pipaie, sa miroase tamaie. Iar ierarhia bisericeasca simte ca, daca aceste manifestari sunt lasate libere, sar din cadrul dogmelor oficiale ale Bisericii. Pelerinul ce este: este un individ putin habotnic, care renunta la orice, care pleaca pe drumuri, e o energie ascunsa care intotdeauna a nelinistit biserica.

Acest stigmat a fost creat chiar de Biserica?

Nu, Biserica nu construieste un stigmat pelerin. Biserica a fost reticenta doar. Pe de alta parte, in timpurile noastre, pentru mass-media, pelerinajul este dramaturgia perfecta a societatii de astazi. Acolo, in imbulzeala, ai lacrimi, ai lesin, ai o cantitate imensa de oameni, plasticitatea pelerinajului este foarte mare. Problema vine din faptul ca e foarte greu sa gasesti o pozitie de mijloc in a prezenta mediatic pelerinajul. Vazut din exterior, randul e comic, cu acei oameni care se inghesuie, care mananca sarmale, batranele care cad in genunchi la orice. In interior insa, randul este dramatic. Este drama existentei noastre cea mai profunda.

De aici vine si reticenta pelerinilor?

Depinde. Atitudinea lor fata de presa e ambivalenta. Pelerinii de la tara sunt cei mai doritori de camera de luat vederi, pentru ca ei nu stiu ca imaginea le este manipulata. Pentru ei, aparitia la televizor reprezinta o dovada pentru vecini ca au fost acolo. Cei care sunt violenti fata de prezenta presei sunt oamenii mai educati si care simt aceasta manipulare ingrozitoare din partea mass-media, care vaneaza doar acele aspecte negative ale fenomenului. Camera este pusa brutal pe fata pelerinului, arata cum ii curge zeama de la sarma pe buze. Iar eu va garantez ca, dupa 18 ore de stat la rand, oricui i se intampla acest lucru, pentru ca asta este proba pelerinajului.

Pelerinajul este un fenomen in continua dezvoltare. Am citit zilele acestea despre noul pelerinaj care are loc la mormantul duhovnicului Iustin Parvu, de la Manastirea Petru Voda. Cum apar pelerinajele si cum se dezvolta?

Pelerinajul nu este un fenomen mort si inghetat, are propria lui viata. De asta spuneam ca sunt legate de religia populara, azi pot sa apara, maine pot sa dispara. Cine ar fi banuit in anii ’90 ca la Iasi se vor strange atat de multi oameni? Pelerinajele sunt foarte strans legate de ceea ce se intampla in societatea noastra. Acest pelerinaj a aparut pentru ca Iustin Parvu a fost un mare duhovnic, pentru ca el are un trecut memorial interesant, pentru ca acea manastire se gaseste intr-un cadru natural mirific si oamenii au nevoie de asa ceva. Unii dintre cei care merg acolo fac si putin turism, acolo exista si un important centru de medicina alternativa bio-eco, tincturile facute de acele maicute ii atrag. Exista un mix din toate aceste firisoare pe care noi ar trebui sa le intelegem pentru a afla secretele pelerinajelor.

In ce masura pelerinul este si turist? Este o dilema careia ii cautati un raspuns si in volum. Si cat dintr-un pelerinaj are si importanta economica?

Intr-adevar, multi sunt foarte indignati de acest aspect de supermarket religios al pelerinajelor. Dar nu e specific doar pentru Romania. La marile pelerinaje din India se intampla la fel. La Lourdes e acelasi lucru. Mai exista un aspect: toti pelerinii din lumea asta vor sa arate ca au fost in locul sacru, sa faca proba pelerinajului. La Compostela ti se da un document cu stampila care se numeste chiar „compostela“ si care certifica faptul ca ai fost acolo. Oamenii acestia vor sa duca ceva acasa. In plus, o icoana cu Sfanta Paraschiva o pot cumpara si acum, dar luata de acolo are o alta valoare magico-terapeutica, sa nu ne fie frica de cuvinte. Si asta da sens vietii lor.

Pe de alta parte, turismul de masa este o inventie relativ recenta in Romania, dateaza din anii ’60-’70, cand muncitorii se urcau in Dacia lor stralucitoare si mergeau la mare, prin sindicat. Dar pentru oamenii din mediul rural, ideea de turism nu exista. Aveau animale, aveau munca de facut, nu isi puteau permite sa plece. O parte din acei oameni acum sunt in varsta, nu mai au animale, munca, si dispun de o mica pensie. In plus, s-a democratizat transportul, chiar si pentru ei, care au venituri asa reduse, nu mai e un capat de lume sa se stranga doi, trei, zece, o data pe an, sa inchirieze un microbuz. Imaginati-va ce inseamna pentru o batrana care altfel nu iese din satul acela sa mearga si ea la Iasi, cu vecinele ei, sa stea doua, trei zile acolo. Simte ca traieste.

Marturisiti, in prefata cartii, ca experienta pe care ati trait-o in cei cinci ani de pelerinaj v-a schimbat. Cum?

Am devenit mai rabdator, mai tolerant, am inteles ca Romania pe care o vedem la televizor nu este Romania profunda, am capatat mai multa incredere in oameni si am devenit pelerin, in sensul ca pelerinajele dau mare dependenta. Am devenit mai uman, cred, pe undeva, cu o mai mare intelegere fata de membrii propriului meu popor. Acesta e miracolul antropologiei, nu poti sa o faci daca nu iubesti oamenii, ei simt imediat acest lucru; daca nu este jocul de tenis al sentimentelor intre tine si ei, nu se deschid, nu iti spun istoriile de viata extraordinare. Iar oamenii sunt acolo, nu toti, dar mare parte din ei, la gradul zero de sinceritate. Unii vin dupa ce au aflat ca au cancer sau alta boala incurabila. Ce te faci? E un fenomen care este atat de atasant emotional, sunt constient de asta, incat am avut trei sau patru derive, abia mi-am tinut in frau, si nu cred ca am reusit total, sensibilitatea.

Haramul, un obicei misterios al rromilor


Va declarati fascinat, in a doua parte a cartii, de obiceiul rromilor de a aduce covoare la pelerinaje, spre a le trece pe la moaste. Incercati chiar o explicatie a obiceiului.

Acesta e un subiect de istoria religiilor de fapt, am crezut ca deslusesc acolo o reminiscenta de religie islamica. In discutiile pe care le-am avut cu ei, imi spuneau acel faimos „noi facem haram“, deci facem, producem. Facand putine cercetari, cred ca acest obicei, care se pierde sub presiunea modernitatii si a faptului ca e din ce in ce mai greu sa aduci covoare in masa aceea imensa de oameni, este un fascinant subiect de istoria religiei. Cum acesti oameni, care au trecut prin regiuni islamice in voiajul lor spre Europa, au prins aceasta practica a covorului de la Mecca si au adus-o pana aici.

Efectul politicienilor asupra pelerinilor este zero


Povestiti in volum reactia pelerinilor la sosirea la moaste a politicienilor si cred ca acestia ar fi surprinsi sa afle ca e exact inversa fata de ce se asteapta ei. E cuprinzatoare vorba unui pelerin: prezenta politicienilor e doar o alta incercare pe care ne-o da Sfanta. De ce vin politicienii la moaste?

Efectul asupra pelerinilor este zero. Dar ei nu vin pentru cei din rand, vin pentru a intregi simfonia bizantina a relatiei cu biserica, cu autoritatile locale. Unii dintre ei, foarte rari, foarte putini, sunt pelerini veritabili. Exista un caz, o cunoscuta doamna politician de la PSD, care a fost singurul politician de calibru pe care eu l-am vazut ca pelerin in rand. Restul vin din varii motive, pe care le banuim cu totii.

Mai exista practica politica a autocarelor cu pelerini, sponsorizate total sau partial, care nu cred ca sunt o povara financiara mare pentru o primarie, dar care contribuie la succesul pelerinajelor si permit unor oameni din acele localitati sa iasa, sa socializeze.

Nu am beneficiat de banii Bisericii pentru a scrie aceasta carte


Nevoia de miracol este un studiu care a presupus un efort consistent din partea dumneavoastra. Sunt cinci ani de cercetare pe teren, o bibliografie consistenta pe care ati parcurs-o. Ati calculat cate ore ati stat la rand, cati kilometri ati facut?

Nu am calculat, dar orele sunt sute, kilometrii sunt mii. Efortul a fost mai ales financiar, pentru ca in Romania cercetarea este platita asa cum este, iar marea majoritate a drumurilor si cazarea au fost acoperite din banii proprii. Nu am beneficiat de banii Bisericii pentru a scrie aceasta carte si a fost bine asa, pentru ca asta mi-a dat independenta. Cel mai mare efort a fost din partea familiei, a sotiei, care a acceptat starea de fapt.

La unul dintre pelerinaje l-ati luat si pe copilul dumneavoastra.


L-am luat interesat sa vad cum se schimba perceptia celor din jurul tau fata de mine si intr-adevar e fabulos. A primit bomboane, a primit bani, caci era inainte de Craciun, de la pelerinii de la tara, cu care eu empatizez cel mai mult, pentru ca ei sunt pe cale de disparitie din cauza imbatranirii si a migratiei. Valul pelerin care vine din spate e putin diferit, traieste religia altfel; ei sunt cei care au nevoie de miracol mai mult decat cei de dinainte. Pelerinii rurali au trait aceasta ortodoxie totala, cosmica, cum spune Eliade. Pelerinii care vin din urma, cei la 60 si ceva de ani, maturizati, crescuti in perioada comunista, care au iesit la pensie acum, au nevoie sa puna ceva in locul unui sistem de credinte si valori care s-a prabusit si sunt complet dezorientati. Iar religia si pelerinajul se muleaza foarte bine pe asteptarile lor spirituale, psihologice, sociale, turistice.

Razvan Chiruta
Articol preluat de aici:
http://www.suplimentuldecultura.ro/index/continutArticolNrIdent/Interviu/9511


Cartea o puteti comanda dand clic aici:

Author:

«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

libris.ro
carturesti.ro

Popular Posts

OOKE

ookee.ro

top navigation

       
   
interlink.ro

Pagina de folos in lume

Labels

Inscris pe

Bloguri, Bloggeri si Cititori

Vizitatori pe blog

123

 
Copyright ©2016 Pagina de Folos • All Rights Reserved.
Template Design by BTDesigner • Powered by Blogger