9/12/2014

Manastirea Ghighiu

Share On Facebook ! Tweet This ! Share On Google Plus ! Pin It ! Share On Tumblr ! Share On Reddit ! Share On Linkedin ! Share On StumbleUpon !
Manastirea Ghighiu
La mai putin de cinci kilometri de Ploiesti se afla unul dintre cele mai cunoscute lacasuri de cult din Prahova, Manastirea Ghighiu. Vatra monahala situata la Barcanesti este una dintre putinele care au ca hram "Izvorul Tamaduirii". Ridicata acum mai bine de patru secole, in mijlocul unei paduri care facea parte din legendarii Codrii ai Vlasiei, manastirea atrage credinciosi din toata tara. Doua sunt motivele pentru care oamenii vin sa se roage aici: icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, adusa tocmai din Siria, si un faimos izvor tamaduitor. 

Manastirea Ghighiu - de-alungul anilor
Pe vatra unei biserici din lemn zidita la sfarsitul secolului al XVI-lea de logofatul Coresi si sotia sa jupanita Slavita, unde se gasesc si monumentele lor, s-a ridicat in anul 1817 o biserica tot din lemn, de ieromonahul Arsenie de la Cernica, in timpul domnului Ioan C. Caragea si al mitropolitului Nectarie. Terenul pe care s-a cladit a fost donat de Uta Rafoveanca, banii fiind dati de familia boierilor Rucareanu.
Actuala biserica a fost zidita intre anii 1858-1866 (si sfintita la 31 martie 1866), de catre staretii Eftimie si Antonie, ajutati de mitropolitul Nifon, pe temelia fostei biserici de lemn (construita in 1817), care nu se stie cand a fost daramata si in ce imprejurari.
Biserica manastirii Ghighiu a avut de suferit multe stricaciuni, atat in timpul marelui cutremur din 1940, cat si in timpul bombardamentelor aliate asupra campurilor petroliere din Prahova, din 1944. In urma cutremurului si a bombardamentelor, biserica si chiliile au suferit mari stricaciuni.
In anul 1952, Prea Fericitul intru adormire, Patriarhul Justinian, a transformat manastirea pentru calugari in manastire pentru maici, iar intre 1954-1958 a facut renovarea intregului ansamblu, cand s-a inchis pridvorul si s-a turnat si mozaicul. Tot atunci s-a construit ansamblul de chilii in stil brancovenesc, acoperite cu tigla.
Un mare necaz s-a abatut asupra manastirii prin cutremurul din 4 martie 1977, care a cauzat bisericii alte mari stricaciuni, ce au necesitat consolidari masive si restaurarea picturii, lucrarile durand pana in august 1990, cand biserica a fost resfintita.
Manastirea Ghighiu - ansamblul monahal si elementele arhitecturale
Arhitectura bisericii aminteste de stilul brancovenesc: forma de trefla, o singura turla pe naos si pridvor deschis in fatza. Biserica Manastirii Ghighiu inspira stabilitate si greutate.
Biserica este in forma de trefla, construita din caramida, pe temelie din blocuri masive din piatra. Interiorul este compartimentat in altar, naos si pronaos. Initial a avut pridvor deschis, in stil brancovenesc, care la renovarea din 1954-1958 a fost inchis cu zid si in parte de mari ferestre cu geamuri.
Catapeteasma este din lemn, foarte frumos sculptata. Are o singura turla pe naos, octogonala. Acoperisul este din tabla, iar pardoseala are turnat mozaic. Clopotnita este mare, din zid si pe sub ea se intra in incinta. Acum intrarea se face pe o poarta alaturata, la nord de biserica. Chiliile din sud fac corp comun cu clopotnita.
Pictura a fost lucrata in ulei de Gheorghe Tattarescu in anul 1865, sub influenta scolii italiene, exceptand pe cea a cupolei. Aceasta a fost restaurata intre anii 1954-1958 si 1984-1990, cand au fost facute si unele reparatii bisericii. Sfanta Manastire Ghighiu, situata in proximitatea municipiului Ploiesti, are hramul Izvorul Tamaduirii. 
Manastirea poseda o colectie de arta bisericeasca. In incinta manastirii gasim lucruri de pret in colectia de arta religioasa, intre care, la loc de cinste este icoana Maicii Domnului cu pruncul - Icoana Facatoare de minuni - o culme a artei sacre, venita din partile crestinilor sirieni, din secolul al XVI-lea.

Manastirea Ghighiu - Agheasmatarul "Izvorul Tamaduirii"
Pe langa biserica mare a manastirii si cea mica a cimitirului, in partea stanga se afla si un agheasmatar devenit deja foarte cunoscut in randul credinciosilor.
Se spune ca in spatele manastirii era inca din vechime un izvor tamaduitor, cu o apa rece si bogata, care a tasnit chiar pe locul unde ar fi calcat Maica Domnului, poruncind logofatului Coresi sa ridice din nou manastire. Izvorul mai exista si astazi, dar, parca pe masura credintei noastre, si-a imputinat treptat-treptat debitul, dojenindu-ne fara cuvinte.

De hramul bisericii, la marea sarbatoare a Izvorului Tamaduirii, curtea manastirii se umple pana la refuz de credinciosi, iar aleea care duce la izvor este parcursa de oameni in genunchi, in semn de recunostinta pentru jerfta lui Iisus.
Manastirea Ghighiu - icoana siriaca a Maicii Domnului
La Ghighiu, la loc de cinste sta icoana "Maica Domnului cu pruncul", o icoana facatoare de minuni, o culme a artei sacre, venita din partile crestinilor sirieni si datand din secolul al XVI-lea.

In anul 1958, icoana a fost adusa din Siria, de catre episcopul Vasile Samaha si daruita Patriarhului Justinian Marina. Icoana Maicii Domnului facatoare de minuni a fost depusa la Catedrala Patriarhala.

Icoana, zugravita pe lemn de santal, savarsise deja prima minune, cerand in vis sa fie adusa in Romania. Icoana i-a cerut in vis Prea Fericitului Patriarh Teoctist sa fie dusa la manastirea Ghighiu.

Cei doi ierarhi au hotarat ca icoana sa fie dusa la Manastirea Ghighiu, unde a inceput sa faca minuni. Si in prezent icoana se gaseste in biserica acestei manastiri.
Maicile mai in varsta din manastire isi amintesc si acum ce s-a intamplat, un episod care a ramas viu in mintile si in inimile lor. In data de 25 februarie 1958, cand alaiul arhiereilor, in frunte cu Patriarhul Justinian, a intrat in Biserica, maicutele au incremenit de uimire. Brusc, oaspetele sirian, episcopul Samaha, a izbucnit in plans. Cu lacrimile siroind pe obraz, a cazut in fata icoanei si a inceput sa-si ceara iertare Maicii Domnului ca a luat-o de la locul ei, ca necredinta oamenilor a alungat-o din Siria.
Icoana a sporit faima manastirii, fiind inca o marturie despre indurarea lui Dumnezeu si demonstrand inca o data ca in acest loc "Si-a facut biserica pentru a locui intr-insa".

La icoana, dupa o straveche moda athonita, se insiruie puzderie de lantisoare aurite - in semn de multumire si recunostinta pentru toate minunile savarsite prin mila si rugaciunile Sfintei Fecioare.

Sursa: crestinortodox.ro





la Izvorul Tamaduirii de la M-rea Ghighiu

Author:

«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

libris.ro
carturesti.ro

Popular Posts

OOKE

ookee.ro

top navigation

       
   
interlink.ro

Pagina de folos in lume

Labels

Inscris pe

Bloguri, Bloggeri si Cititori

Vizitatori pe blog

123

 
Copyright ©2016 Pagina de Folos • All Rights Reserved.
Template Design by BTDesigner • Powered by Blogger