10/21/2014

"Drogurile mi-au furat viata!" - povestea unui fost consumator de droguri

Share On Facebook ! Tweet This ! Share On Google Plus ! Pin It ! Share On Tumblr ! Share On Reddit ! Share On Linkedin ! Share On StumbleUpon !

Peste 20 de deţinuţi din penitenciarul Jilava, foşti consumatori de droguri, învaţă cum să se pregătească pentru viaţa de dincolo de gratii. Tinerii, care fac parte din Comunitatea Terapeutică Phoenix, încearcă să lase în urmă dependenţa prin disciplină, comunicare şi artă. „Acest program este un prim pas către libertate”, povesteşte Viorel (32 de ani), un fost consumator de heroină care a intrat la închisoare pentru trafic de droguri. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Viaţa de dincolo de gratii: „Nu-mi vine să cred că sunt acelaşi om!”. ...

Mai are de executat un an şi ceva din pedeapsă şi este conştient că îi va fi greu să îşi găsească un loc de muncă odată ieşit din penitenciar. Dar spune că marele lui avantaj este acest program de reintegrare din care face parte. Uneori primeşte recompense, atunci când duce o sarcină la bun sfârşit.
Fie că are dreptul să dea un telefon părinţilor săi, fie că are dreptul să primească o vizită conjugală. Însă, au fost şi situaţii când deţinuţii au fost excluşi din program pentru diverse altercaţii în care au fost implicaţi.

Consuma heroină încă de la 16 ani

„Pentru orice lucru rău, suntem sancţionaţi. Pe mine, unul, acest program m-a învăţat cum să fac faţă unor probleme mari pe care le aveam. Înainte, mă refugiam în droguri. Ăsta este şi motivul pentru care am ajuns după gratii. Am început să consum când aveam doar 16 ani, eram în clasa a X-a, iar părinţii mei au fost depăşiţi de situaţie”, şi-a început tânărul povestea.

Consuma heroină, însă niciodată injectabil. „Cunoşteam riscurile cu toate că pe atunci nu aveam acces la atâtea informaţii. Ni se părea distracţie pură. Nu mai mergeam la şcoală iar în clasa a XII-a m-au exmatriculat din cauza absenţelor. Cam pe atunci m-am apucat să fac şi trafic cu droguri. Câştigam într-o zi cât câştiga tata într-o lună”, îşi aminteşte Viorel.

Partea întunecată a consumului de droguri

Nu a ajuns niciodată la stadiul în care să fure obiecte din casa părintească, dar îşi aminteşte că prietenii săi făceau asta. „Eram teribilişti. Abia după câţiva ani am început să vedem şi partea întunecată a consumului de droguri. Am avut prieteni care s-au stins din cauza asta”, a declarat deţinutul. Spune că sevrajul aduce dureri de muschi şi de oase.

„Ai senzaţia că îţi curg ochii. E ca şi cea mai cruntă răceală înmulţită cu 100. Dar nu vorbim doar de rău fizic. La mine s-a instalat şi depresia. Eşti într-o cumpănă care durează câteva zile bune”,  mai mărturiseşte tânărul. „Ajungi să nu ai încredere în tine şi să crezi că nu poţi să faci faţă problemelor decât dacă bei sau consumi droguri. Acum îmi dau seama că mă păcăleam singur. Am 32 de ani şi n-am familie, dar programul terapeutic este un prim pas spre libertate”, a subliniat tânărul.

Ce presupune Comunitatea Terapeutică de la închisoarea Jilava

În Comunitatea Terapeutică „Phoenix" de la Jilava pot intra deţinuţi foşti consumatori de droguri, pentru a face faţă problemelor legate de dependenţă, dar şi pentru a fi mai bine pregătiţi să se reintegreze în societate, după eliberare. Astfel, ei sunt selectaţi dintre cei care mai au între şase luni şi un an de detenţie, înainte de prezentarea la comisia pentru eliberare, pentru ca în această perioadă să aibă timp să adopte un nou stil de viaţă.

Locurile în „Phoenix” sunt limitate la 26. Cei intraţi stau separat de ceilalţi, nu mai au niciun contact cu aceştia. Comunităţi precum cea de la Jilava mai sunt în penitenciarele Rahova şi Târgşor.


Citeste mai mult: adev.ro/ndpb28
«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

libris.ro
carturesti.ro

Popular Posts

OOKE

ookee.ro

top navigation

       
   
interlink.ro

Pagina de folos in lume

Labels

Inscris pe

Bloguri, Bloggeri si Cititori

Vizitatori pe blog

123

 
Copyright ©2016 Pagina de Folos • All Rights Reserved.
Template Design by BTDesigner • Powered by Blogger