12/23/2014

Consumati zilnic covrigi? Aflati la ce boli va expuneti

Share On Facebook ! Tweet This ! Share On Google Plus ! Pin It ! Share On Tumblr ! Share On Reddit ! Share On Linkedin ! Share On StumbleUpon !

Ţine loc de mic dejun, prânz şi cină. Costă doar un leu şi este cea mai la îndemână masă a românului. Este gustos, dar nu aduce nici un beneficiu organismului, în afară de faptul că potoleşte foamea. Aşa ar putea fi descris banalul covrig. Consumat zilnic, în cantităţi mari, poate provoca serioase probleme de sănătate, de la obezitate, la diabet şi hipertensiune arterială.

Făină, drojdie, sare şi apă. Se frământă bine, până se face aluatul, după care mai multe mâini dibace modelează coca în formă de covrig. Apoi covrigii sunt fierţi câteva minute în apă cu zahăr, rostogoliţi prin mac, sare sau susan şi puşi în cuptorul electric. La final, sunt rumeni şi buni de mâncat. Sunt cumpăraţi cu miile în fiecare zi, dimineaţa, la prânz şi seara.

Valoarea nutritivă a covrigilor este zero. Adică organismul nu-şi poate extrage necesarul de vitamine şi fibre de care are nevoie, în ciuda faptului că un covrig mâncat pe fugă oferă senzaţia de saţietate.
Excesul e cel care dăunează sănătăţii, iar pancreasul va fi afectat dacă obişnuim că mâncăm mulţi covrigi. La fel şi intestinul gros, şi asta din cauza ingredientelor nu tocmai sănătoase.

”Avem pâine albă, adică pâine fără niciun fel de fibre, avem ulei, avem margarină în aceste produse, toate preparate termic, adică grăsimi hidrogenate până la urmă şi combinaţia respectivă este nocivă pentru organism, ne predispun la diabet, la hipertensiune arteriala, hipercolesterolemie, în special colesterolul rau care se poate depune pe vas şi produce boala coronariană”, a spus nutriţonistulLygia Alexandrescu.

De aceea, doctorii recomandă moderaţie de fiecare dată când vrem să mâncăm covrigi sau pateuri.
„Totul este să nu mănânci zilnic, şi în cantităţi mari. La convrig, pe lângă faptul ca este bogat în calorii, pentru că este bogat in hidrocarbonate, mai există şi altecva - au un aport de sare deosebit. 150 de grame de covrigi pot să aducă până la 3.000 de miligrame de cloruri de sodiu pe zi. Aportul de sare este foarte mare. Ingestia mare de sodiu este legată foarte mult de apariţia hipertensiunii arteriale”, a spus şi Alexandru Oproiu, medic gastroenterolog.

Sursa: http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Social/La+ce+boli+se+expun+consumatorii+de+covrigi

«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Niciun comentariu:

libris.ro
carturesti.ro

Popular Posts

OOKE

ookee.ro

top navigation

       
   
interlink.ro

Pagina de folos in lume

Labels

Inscris pe

Bloguri, Bloggeri si Cititori

Vizitatori pe blog

123

 
Copyright ©2016 Pagina de Folos • All Rights Reserved.
Template Design by BTDesigner • Powered by Blogger