1. PENTRU CE SE PUNE LUMÂNAREA APRINSĂ
ÎN MÂNA MURIBUNDULUI? Lumânarea aprinsă se pune în mâna muribundului pentru a
arăta că viaţa acestui creştin, botezat şi îmbrăcat în Hristos, a fost o lumină
pentru semenii săi. Că el a urmat cuvântul Domnului: „Voi sunteţi lumina
lumii... aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă
faptele voastre cele bune şi să mărească pe Tatăl vostru Care este în ceruri...
(Mt. 5, 14-16).
Credincioşii văd în lumânarea aprinsa din mâna luminatului muribund Lumina lui
Hristos, care luminează tuturor. Văd lumina cea adevărată care luminează pe tot
omul ce vine în lume, în lumea împărăţiei Sale... Văd pe Cel ce a zis şi zice
pururea în Evanghelia Sa: „Eu sunt lumina lumii. Cel ce-Mi urmează Mie nu va
umbla întru întuneric, ci va avea lumina Vieţii" (1 loan 1, 2; Ioan 8, 12;
2 Cor. 4, 4-6). Văd lumină din lumina lui Hristos. Lumânarea aceasta ne
reaminteşte de pilda celor cinci fecioare înţe¬lepte, care au întâmpinat pe
Mirele lor în miezul nopţii luminat (Mt. 25, 1-13).
2. PENTRU CE SE TRAG CLOPOTELE DUPĂ TRECEREA LA CELE VEŞNICE?
Trage rea clopotelor, după moartea răposatului şi la înmormântarea lui,
vesteşte creştinilor că, un membru dintre ei sa despărţit din mijlocul lor şi
îi îndeamnă să se roage pentru sufletul lui. în acelaşi timp, ele aduc aminte
tuturor, că ceasul acesta al morţii va veni peste fiecare din noi. Tragerea
clopotelor înseamnă trâmbiţa în¬gerească, ce are săi cheme pe toţi din
morminte, la înfricoşata Judecată Universală. „Nu vă miraţi de aceasta, căci
vine ceasul în care toţi cei din morminte vor auzi glasul Fiului lui
Dumnezeu... Si vor ieşi cei ce au făcut fapte bune întru învierea vieţii, iar
cei ce au făcut cele rele întru învierea Osândei" (Ioan 5, 28-29).
3. DE CE SE SPALĂ TRUPUL MORTU LUI CU APĂ?
Trupul mortului se
spală peste tot cu apă, după rânduiala creştinilor apostolici (F. Ap. 9, 37) şi
apoi se şterge. în unele părţi se unge cu untdelemn la toate încheieturile,
poate în amintirea ungerilor lui de la Bo tez şi Mirungere ca: prooroc, preot
şi împărat tainic în Hristos. Spălarea trupului răposatului se face spre
reamintirea că trupurile drepţilor vor învia în mărire, după sfârşitul acestei
lumi trecătoare (1 Cor. 15, 4-44). Spălarea trupului răposatului înseamnă
curăţia sufletească a creştinului, în care sufletul său se va înfăţişa înaintea
Dreptului Judecător, pentru a fi judecat şi răsplătit după faptele sale. „Iată,
vin curând şi plata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după faptele
lui" (Apt. 22, 12). Spălarea trupului răposatului se face după pilda
Domnului Hristos, al cărui Trup a fost spălat cu apă, zice Sfântul Ioan Gură de
Aur. Aceasta mai înseamnă: cinstirea, dragostea rudeniilor către răposat şi
dorinţa lor ca trupul lui să fie în curăţenie înaintea Domnului.
4. PENTRU CE SE STROPEŞTE TRUPUL RĂPOSATULUI CU AGHEASMĂ?
Trupul
răposatului se stropeşte cu agheasmă mică, arătând dorinţa casnicilor, rudelor,
prietenilor şi cunoscuţilor, ca sufletul răposatului să se înfăţişeze sfinţit
la înfricoşata Judecată particu¬lară şi universală.
5. DE CE SE ÎNCHID OCHII RĂPOSAŢILOR DUPĂ CE MOR?
Ochii
răposaţilor creştini se închid şi li se leagă fălcile, arătând că eidorm un
somn, mai lung decât cel obişnuit, până după sfârşitul lumii acesteia
trecătoare, până înaintea venirii Dreptului Judecător, Care va judeca toată
lumea (Ioan 5, 24-29).
6. CE ÎNSEMNĂTATE ARE UNGEREA RĂPOSATULUI MIREAN CU UNTDELEMN?
Ungerea cu untdelemn a încheieturilor trupului răposatului mirean, înseamnă
milostivirea pe care o va avea Dreptul Judecător, cel Atotbun şi drept, faţă de
el.
7. CE ÎNSEMNĂTATE ARE ÎMBRĂCAREA RĂPOSATULUI CU CĂMAŞĂ CURATĂ?
Cămaşa curată (de la Sf. Botez, dacă şi-a păstrat-o) se îmbracă după pilda
Domnului Hristos, Care a fost înfăşurat în giulgiu curat, nou. Aceasta înseamnă
înnoirea răposaţilor, după învierea cea de obşte.
9. CE ÎNSEAMNĂTATE ARE ÎMBRĂCAREA RĂPOSATULUI CU HAINELE NOI, CURATE?
Imbracarea răposatului cu haine noi şi curate, ne reaminteşte că Mântuitorul,
după cea murit şi a fost coborât de pe Cruce, a fost înfăşurat cu giulgiu curat,
nou, şi pus în mormânt. Aceasta mai înseamnă şi înnoirea noastră după învierea
Mântuitorului.
10. DE CE SE ÎMBRACĂ RĂPOSAŢII ÎN FELURITE HAINE NOI, SPECIFICE RANGULUI,
PROFESIEI SI MISIUNII CE EI AU ÎNDEPLINIT ÎN ACEASTĂ VIATĂ?
Răposaţii
îmbrăcaţi, fiecare după starea şi slujba lor, în haine, uniforme şi veşminte
lumeşti, militare, bisericeşti... înseamnă: credinţa noastră în învierea
morţilor, în judecata particulară şi universală, la care, fiecare din noi are
să dea seama, dacă şi-a împlinit sau nu, chemarea sa pe pământ, îmbracarea
trupurilor cu haine noi, curate, închipuie veşmântul cel nou al nestricăciunii
cu care vor învia la ziua Judecăţii (1 Cor. 15, 42-44).
11. CE ÎNSEMNĂTATE ARE AŞEZAREA MÂINILOR RĂPOSATULUI PE PIEPT, ÎN FORMA
CRUCII?
Aşezarea creştinului pe pat, pe masă, pa catafalc, în sicriu...
ne reaminteşte că el a încetat a mai lucra, că el doarme cu trupul somn veşnic,
până la învierea obştească, acoperit cu puterea Sfintei Cruci. Mâinile aşezate
pe piept în chip de rugăciune, înseamnă că, răposatul îi roagă pe toţi, mai
întâi să-1 ierte, apoi să se roage pentru iertarea păcatelor lui si odihna
veşnică.
12. PENTRU CE SCOT PE MORŢI, DIN CASĂ SI DIN BISERICĂ, CU PICIOARELE
ÎNAINTE?
Pentru ca natura a dispus ca omul să intre în lumea aceasta
cu capul şi să iasă cu picioarele.
13. PENTRU CE SE AŞEAZĂ TRUPUL RĂPOSATULUI ÎN SICRIU, ŞI CU FAŢA SPRE
RĂSĂRIT?
Trupul se aşează în sicriu, pentru a fi ocrotit de greutatea
pământului, înainte de putrezire. Aşijderea pentru că trupul răposatului se
află sub acoperământul Celui Preaînalt, se odihneşte sub umbra Celui
Atotputernic (Ps. 90). Se aşează cu faţa spre răsărit ca şi la Botez, pentru că
dinspre răsărit a venit Hristos, Lumina cea adevărată şi tot dinspre răsărit va
veni El la Judecata viitoare (Mt. 24, 27; I. C. O. pg. 364). Răposatul se mai
aşează cu faţa spre răsărit: acasă, în biserică şi în mormânt, pentru că,
nemaiputând să se roage Iui Dumnezeu cu gura, să se roage lui Dumnezeu măcar cu
starea sa.
14. CE ÎNSEAMNĂ PÂNZA ALBĂ, LUNGĂ, CU CARE SE ACOPERĂ TRUPUL RĂPOSATULUI?
Trupul acoperit cu pânza albă, lungă, de la creştetul capului
până la tălpile picioarelor, arată că răposatul se află sub acoperământul
Bisericii şi al Domnului nostru Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul. Aceasta închipuie
curăţirea sufletească a celui adormit. Dacă pânza e crijma păstrată de la Sf.
Botez, închipuie curăţia sufletească dobândită prin păstrarea până la moarte a
dreptei credinţe creştineşti, după garanţia dată la Sfântul Botez.
15. DE CE SE PUNE CRUCE DE CEARĂ, LEMN, METAL, ÎN MÂINILE RĂPOSATULUI
CREŞTIN?
Pentru a arăta că el a vietuit creştineşte şi lui Hristos şi-a
dat sufletul său... Că "Crucea este păzitoarea a toată lumea. Crucea este podoaba
Bisericii. Crucea este stăpânitoarea stăpânitorilor. Crucea este întărirea
credincioşilor. Crucea este slava îngerilor şi a dracilor rană" (Luminânda
zilelor săptămânii miercuri şi vineri).
Hristos este
nedespărţit de Cruce. Crucea este „Semnul Fiului Omului" (Mt. 24, 30).
Crucea este Altar Dumnezeiesc, sfinţenie mare. Crucea are în sine mari puteri
Dumnezeieşti. Varsă peste aleşi binecuvântare (Fac. 48), salvează de pierzare
(leş. 12. 1-29). Zdrobeşte ostile vrăjmaşilor (leş. 17, 8-16) şi „salvează pe
Israeliţi de muşcăturile ucigătoare ale văzuţilor şi nevăzuţilor vrăjmaşi"
(Tropar glas 8 la Sf. Maslu). Crucea este o putere mare a lui Dumnezeu (ICor.
l, 18-25). Sf. Apostoli şi toţi Sfinţii sau lăudat în Crucea Domnului (Gal. 6,
14).
Privitor la aceasta, Mântuitorul ne spune: „Cel ce voieşte să vină după Mine,
să se lepede de sine, să-şi ia Crucea sa şi să-mi urmeze Mie!" (Mc 8, 34).
Aici este vorba, în primul rând, de Crucea din suflet, ca luptă împotriva
plăcerilor păcătoase, a păcatelor, ca purtare a necazurilor... dar lupta şi
necazurile le poartă omul, gândind la Crucea lui Hristos, prin care a biruit El
păcatul. La acestea şi la multe altele cu¬getând după dreapta socoteală, noi
privim la Crucea lui Hristos, la datoria de a purta în suflet, de a fi cu
recunoştinţă faţa de El şi de a lupta contra patimilor şi a păcatelor. Crucea
lui Hristos a fost, este şi va fi pururea, scut şi armă împotriva îngerilor
răi, necuraţi, nemilostivi, care caută să ia sufletele morţilor. Crucea de pe
pieptul răposatului înseamnă steagul de biruinţă sub care a vieţuit el şi în
speranţa căruia se va odihni (înv. Cred. Ort. a. 1952, pg. 122-123).
16. CE ÎNSEAMNĂ TOIAGUL DIN CEARĂ DE ALBINE?
Toiagul sau
lumânarea din ceară curată de albine, supranumit şi toiagul călătorului,
preînchipuie sprijinul şi lumina neînserată pentru sufletul răposatului în
vremea călătoriei, adică a trecerii lui din moarte la viaţă şi de pe pământ la
cer. Toiagul se aduce de la Biserică acasă, a treia zi se dă de pomană cu
colac.
17. CE ÎNSEAMNĂ SFÂNTA ICOANĂ DE PE PIEPTUL RĂPOSAŢILOR?
Icoana
sfântă de pe pieptul celui adormit înseamnă dreapta credinţă sau ortodoxia sa.
Icoana cu praznice împărăteşti, (învierea Domnului ş. a.) ne grăieşte tainic că
creştinul îşi dă duhul lui Hristos, Căruia i se încredinţează. Icoana cu chipul
patronului său, înseamnă că acesta luminat, din înălţime îl va apăra şi îi va
fi mijlocitor înaintea Domnului Dumnezeu. Crucea (dacă i se pune pe piept),
înseamnă arma asupra diavolului, steagul de biruinţă sub care a vieţuit şi în
speranţa căruia va odihni în pace.
18. CE ÎNSEAMNĂ CUNUNA RĂPOSA TULUI?
Cununa aceasta înseamnă
vrednicia în lupta cea bună, cu care în toată viaţa sa luptat cu duhurile rele,
cu păcatul, cu lumea ce zace în cele rele. A murit cu speranţa că va primi
cununa cerească, după milostivirea lui Dumnezeu şi mijlocirea Prea Sfintei
Născătoare de Dumnezeu, a Sfântului Ioan Botezătorul şi a tuturor Sfinţilor.
Răposatul creştin drept-credincios, încununat, ne şopteşte tainic, lin, cu Sf.
Ap. Pavel: „Lupta cea buna am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit.
De acum mi sa gătit mie cununa dreptăţii, care îmi va da mie. Domnul,
Judecătorul cel Drept, în ziua aceea şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce au
iubit arătarea Lui" (2 Tim. 4, 7-8; ş. a.).
19. OARE SE POATE ACOPERI CU PĂ LĂRIE SAU CU CĂCIULĂ CAPUL MORTU LUI CÂND
ÎL DĂ ÎN GROAPĂ?
Nu! Fiindcă răposatul are pe piept icoana Domnului
Hristos, pe corp rugăciunea de dezlegare şi pe cap cununa cu care va sta
înaintea Domnului. Acelea să le dea de pomană unui lipsit, pentru sufletul
răposatului.
20. CE ÎNSEMNĂTATE AU VERDEAŢA SI FLORILE LA MORT?
Verdeaţa si
florile aduse şi puse împrejurul mortului ne grăiesc tainic că, deşi moartea
este fioroasă, îngrozitoare şi foarte neplăcută, totuşi ea este calea către
viaţa veşnică şi pururea neveştejită. în viaţa veşnică pururea este viaţă
plăcută, dezvoltare minunată, activitate măiestrită şi bucurii însufleţite la
vederea Feţei lui Dumnezeu.
21. CE ÎNSEMNĂTATE ARE OGLINDA ACOPERITĂ CU BASMA ÎN TOT TIMPUL CÂND
MORTUL ESTE ÎN CASA?
Oglinda acoperită cu basma sau pânză subţire,
înseamnă: întristarea, tânguirea, plângerea celor vii, care de scârbă nu doresc
să se privească în oglindă. Ei, cu toţii, îşi întorc privirile către cel
răposat.
22. UNDE MERGE SUFLETUL DUPĂ DESPĂRŢIREA LUI DE TRUP?
După ce
taina morţii se săvârşeşte, duhul (sufletul) omenesc se desparte de trup. Timp
de două zile, sufletul locuieşte încă pe pământ. El umblă împreună cu îngerii
împrejurul casei sale, prin acele locuri unde avea obiceiul să grăiască cele
bune, să susţină adevărul şi să facă fapte bune. El petrece pe lângă casa unde
sa despărţit de trup, şi pe lângă sicriu, unde odihneşte trupul lui. Apoi, după
chemarea Mântuitorului, care a înviat a treia zi după moarte, tot sufletul
trebuie să urce sus la cer, spre închinare înaintea Domnului, Dumnezeului
întregului univers. A treia zi după moarte, trupul mortului este pro-hodit şi
înmormântat. în acelaşi timp, când trupul este coborât în mormânt şi se acoperă
cu pământ, sufletul se urcă la cer.
23. SUFLETUL OMENESC DUPĂ MOARTE SUFERĂ VREO SCHIMBARE?
Sufletul
după trecerea în veşnicie nu suferă nici o schimbare, decât numai de situaţie
şi de loc, el nu mai este pe pământ. însă spiritul său şi capacităţile sale
sunt aceleaşi ca şi când era pe pământ. Ceea ce el iubea pe această lume,
iubeşte şi dincolo de mormânt. El iubeşte pe ai săi ca şi mai înainte şi este
însufleţit de o arzătoare iubire pentru Domnul. Deci dacă astfel se prezintă
situaţia, este oare cu putinţă ca cei vii să nu poată iubi pe cei ce au trecut
la viaţa veşnică? Se poate oare proba de cineva că porunca iubirii nu se
întinde decât asupra celor vii şi se sfârşeşte odată cu viaţa pământească?
Cei ce vor voi să o demonstreze, vor dovedi prin aceasta că nu recunosc nici
existenţa lui Dum-nezeu, nici existenta sufletului şi a vieţii viitoare. Fără
iubire ce este viaţa de dincolo de mormânt? Cei vii, numai dacă au în ei duhul
lui Hristos, sunt datori a iubi pe răposaţi, nepu-tând lucra contrar naturii
lor. Aceasta e o datorie sacră, o putere a credinţei ortodoxe, căci credem în
nemurirea sufletului şi în viaţa viitoare, în care crede toată omenirea. Cum să
se explice indiferenţa unor persoane către cei trecuţi la Domnul ca şi către
nişte fiinţe ce nu mai există? Necredincioase şi cu inimile împietrite sunt
asemenea suflete. Dacă credinţa în Hristos ne porunceşte să iubim până şi pe
vrăjmaşii noştri, cum putem noi a fi indiferenţi către răposaţii noştri, care
ne-au iubit şi ne iubesc încă?
24. EXISTĂ OARE VĂMI ALE VĂZDUHULUI?
Pământul şi cerurile sunt despărţite
printr-un spaţiu foarte mare, nesfârşit. Acesta desparte Biserica Triumfătoare
de Biserica Luptătoare. Spaţiul acesta se numeşte aer. în acest spaţiu sunt
aşezate tribunalele văzduhului, unde sunt cercetate sufletele drepţilor şi
liberate către împărăţia Luminii, iar sufletele păcătoşilor sunt oprite şi
aruncate în adâncul iadului. Acest spaţiu este plin de îngeri căzuţi, a căror
activitate constă în a întoarce pe om de la mântuirea sa şi făcând din om
instrumentul răutăţii lor. Ei lucrează asupra activităţii interioare şi
exterioare a sufletului nostru încercând al face să participe la căderea lor.
„Ca un leu, răcnind umblă, căutând pe cine să înghită" (1 Petru 5, 8), aşa
a zis Apostolul Petru, vorbind despre demoni. Deci unde au găsit ei refugiu?
După cartea lui Iov, noi vedem lămurit, că locuinţa lor este în văzduhuri (aer)
iar Apostolul Pavel îi numeşte „duhurile răutăţii".
Tot spaţiul ce desparte pământul de Ceruri este divizat în douăzeci şi patru de
părţi sau tribunale şi sufletul trecând pe acolo este acuzat de păcatele sale
de către demoni. Fiecare tribunal sau fiecare vamă, după cum Sfinţii Părinţi le
numesc în scrierile lor (în timp ce duhurile rele sunt numite acolo vameşi),
corespunde cu oarecare grup de păcate. Spiritele cele rele acuză pe suflet nu
numai de păcatele de care este el vinovat, ci încă şi de cele ce na comis, după
mărturisirea Sfântului Ioan Lestvithnic.
25. CE SE FACE CU SUFLETUL RĂPOSATULUI A TREIA ZI, A NOUA ZI ŞI LA PA
TRUZECI DE ZILE?
Cunoscând starea sufletelor după moarte, trecerea
vămilor şi înfăţişarea înaintea lui Dumnezeu, Biserica şi rudele, vrând al
ajuta pe cel răposat, roagă pe Domnul de a ierta sufletului păcatele sale şi de
a-i înlesni trecerea vămilor văzduhului. Iertarea păcatelor constituie învierea
sufletului pentru o viaţă de fericire eternă. Aşadar, luând de model pe Domnul
nostru Iisus Hristos, înviat din morţi, a treia zi se fac rugăciuni pentru cel
răposat, pentru ca şi el să învieze pentru viaţă veşnică şi biruitor alături de
Mântuitorul Iisus Hristos. După ce sufletul sa închinat Domnului, el este dus
prin deosebite lăcaşuri ale Sfinţilor, pentru a privi frumuseţile Raiului.
Această vizitare a locuinţelor cereşti ţine şase zile. Sufletul admiră şi
slăveşte pe Dumnezeu, Creatorul totului. în această contemplaţie el uită cu
totul scârbele ce a avut în trup; dar cu toate acestea, dacă el este împovărat
de păcate, se întristează şi îşi impută că şi-a petrecut viaţa în negrijă şi că
n-a ascultat pe Dumnezeu şi poruncile Sale.
Isprăvind vizitarea Raiului, a noua zi (după despărţirea sa de trup), sufletul
se urcă din nou spre Dumnezeu spre a i se închina. De aceea Biserica are
raţiunea de a face a noua zi, rugăciuni pentru morţi. Cunoscând starea
sufletului răposatului a noua zi după moarte, când are loc a doua închinare,
Biserica şi rudele roagă pe Dumnezeu de a pune sufletul răposatului în numărul
celor nouă cete de îngeri.
După a doua închinare, Domnul porunceşte ca iadul să fie arătat sufletului. El
vede atunci suferinţele păcătoşilor, aude plângerile, gemetele şi scrâşnirea
dinţilor. Timp de treizeci de zile sufletul vizitează toate părţile iadului şi
tremură ca să nu fie condamnat să locuiască acolo veşnic, în fine, a patruzecea
zi, după despărţirea sa de corp, sufletul se urcă pentru a treia oară să se
închine Creatorului.
Atunci, în a patruzecea zi după moarte, Judecătorul Etern hotărăşte locuinţa ce
i se cuvine sufletului, după faptele sale, după viaţa sa pământească. Astfel,
judecata particulară a sufletului are loc la patruzecea zi după moarte, şi
iată, pentru ce Biserica se roagă pentru morţi în acea zi. Deci ziua a
patruzecea după moarte este ziua decisivă pentru soarta sufletului în viaţa
viitoare. Judecata particulară a lui Hristos, determină starea sufletului numai
până în ziua Judecăţii de pe urmă, Judecata generală.
Această stare a sufletului, corespunzând cu viaţa sa de pe pământ, nu este
situaţia sa definitivă pentru veşnicie ci este supusă la schimbare. Domnul
nostru Iisus Hristos a patruzecea zi după învierea Sa a înălţat natura omenească,
din care a binevoit a se întrupa, punând-o pe Tronul Dumnezeirii Sale, la
Dreapta Părintelui. Aşadar, după Dumnezeiescul Său exemplu, răposaţii, în a patruzecea zi
după moartea lor intră definitiv în situaţia ce se cuvine valorii lor morale,
după exemplul Domnului, Care după ce a terminat lucrarea mântuirii noastre,
prin viaţa şi moartea Sa, încunună lucrarea Sa, prin înălţarea Sa a patruzecea
zi după moarte. Sufletul răposaţilor, terminând cursul existenţei lor
pământeşti, primesc a patruzecea zi pedeapsă sau recompensă, după faptele
lor... (Cuv. asupra rug. p. morţi de Arhim. Theodor).
Aceste paralele între diferitele situaţii ale Mântuitorului şi starea
sufletelor răposaţilor, sunt recunoscute de Sfânta Scriptură (Evr. 10, 27, 28).
Astfel, voi, care plângeţi un răposat iubit, înălţaţi sufletul vostru şi inima
voastră către Dătătorul vieţii în a patruzecea zi, conform învierii Sale, căci
El a intrat în însuşi Cerul, ca să se arate acum feţei lui Dumnezeu, pentru noi
(Evr. 10, 24).
Oare Părintele Său va refuza să asculte rugăciunea Sa, văzând pe Fiul Său mult
iubit, care sa acoperit pentru noi cu rănile Crucii? Aşadar, să punem inima
noastră şi credinţa noastră în iubirea Mântuitorului, care chiar întru Slava Sa
fiind, este neîncetat ocupat de veşnica noastră mântuire, de mântuirea ta şi de
cea a răposatului ce îţi este scump. Roagă-L deci, pe Dânsul, ca prin Harul Său
să vindece rănile sufletului celui răposat, săi împlinească ceea cei lipseşte,
să-i ierte păcatele sale, să-l curăţe, şi să-l pună în numărul fericiţilor.
Credinţa şi rugăciunile tale, unite cu rugăciunile Bisericii, vor fi de un
puternic ajutor pentru răposatul tău în ziua Judecăţii lui Hristos, aşteptând
Judecata cea de pe urmă. Cunoscând starea sufletului în viaţa de dincolo de
mormânt în perioada ce corespunde cu ziua a patruzecea de după moarte, zi în
care Judecata, deşi nu e hotărâtă definitiv, care decide de fericirea sau de
suferinţele răposatului, este rostită. Biserica şi rudele se grăbesc din nou a
veni în ajutorul său. Se serbează în acea zi serviciul funerar sau parastasul,
pentru a ruga pe Dumnezeu în favoarea răposatului.
Zilele aniversare ale morţilor, sărbătorile Sfinţilor şi zilele de naştere ale
răposaţilor, rămân totdeauna date memoriale pentru adevăraţii creştini. Voind a
arăta că moartea nu a rupt legătura şi relaţia spirituală între morţi şi vii,
aceştia recitesc rugăciunile morţilor şi se roagă pentru ei Aceluia întru care
este mântuirea noastră şi viaţa noastră; ei roagă pe Acela ce a zis despre Sine
însuşi: „Eu sunt viaţa!" Să ne rugăm şi să credem cu tărie în făgăduinţa
Sa de a asculta pe cei ce se roagă. "Credeţi şi vi se va da, căci nu
voiesc moartea păcătosului, pentru care am suferit şi mi-am vărsat sângele şi
căruia dau acum viaţa veşnică; credeţi numai" (V. Rep. pg. 27-29).
"Înmormântarea şi parastasele
cuvenite",
Părintele Nicodim Măndiţă,
Ed. Agapis, Bucureşti, 2007
Tot pe aceasta tema va recomandam cartile Parintelui Nicodim Mandita pe care le puteti si comanda dand clik pe ele:
Priveghiul Crestinesc
Vamile Vazduhului si marturii despre existenta lor
Crestini ori Pagani
SHARE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu