Mai veche decat apocriful
precedent (Sentinta lui Pilat) este scrisoarea lui Pilat catre Tiberiu (sau Claudiu), Cesarul Romei,
care ni s-a pastrat sau incorporata in versiunea latina a Evangheliei lui
Nicodim, sau adaugata la sfarsit, in versiunea greceasca, sau independent de
Evanghelia lui Nicodim, ca un opuscul de sine statator.
De scrisoarea lui Pilat catreCesarul din Roma prin care-l vesteste de condamnarea Mantuitorului in urma
staruintelor norodului si de semnele aratate atunci (intunecarea soarelui,
cutremurul etc.), m-am ocupat in vol. I al acestei publicatii (p. 171). O copie
de pe traducerea romaneasca a acestei scrisori se pastreaza in manuscriptul nr.
469 din Biblioteca Academiei Romane, alcatuit in secolul al XVII-lea.
In 1929, cand a aparut intaiul
volum al acestei lucrari, manuscriptul nu se gasea in Biblioteca Academiei, asa
incat am fost nevoit sa ma marginesc la datele sumare pe care le dadea Gaster.
Acum in urma, Academia reintrand
in posesia colectiei de msse. si documente trimise pe timpul razboiului la
Moscova, am putut cerceta de aproape manuscriptul si am putut constata ca, in
afara de scrisoarea lui Pilat, semnalata si de Gaster, se mai gaseste aici si
alt text - nu mai putin important - numit de la Tischendorf incoace: Paradosis
Pilati (paradosiw = predarea,
osandirea).
Textul incepe prin a povesti ca
Tiberie, citind scrisoarea lui Pilat, fu cuprins de spaima pentru semnele
aratate, si trimise oastea sa ca sa aduca pe Pilat la Roma. Cand procuratorul
fu adus, Cesarul cu tot "soborul" si cu multime de
"Ramliani" luara loc pe o "tatra", inaintea templului (in
ms.: "bisericei"). Infruntandu-l, imparatul il intreaba cum a putut,
dupa ce a vazut atatea semne si minuni, sa omoare un om nevinovat cu moarte si
sa puna, prin aceasta, in cumpana pieirii, intreaga lume.
Pilat se apara, spunand ca el n-a
putut tine piept furiei multimii care il invinovatea ca le strica legea,
fiindca nesocoteste Duminica (corect Sambata), si se numeste pe sine
"Imparatul jidovilor"; tot norodul jidovesc striga: "alt imparat
nu avem, fara numai Chesarul". Tiberie intreaba atunci din nou pentru ce
nu i-a scris toate acestea inainte de a rastigni pe Mantuitorul si l-a vestit
abia acum, dupa ce l-a omorat. Si indata, la aceasta intrebare a Cesarului, idolii
din templu au cazut si s-au facut praf. Imparatul si cei ce erau impreuna cu
el, cuprinsi de spaima, amana judecata pentru alta data.
In rastimp, Cesarul, maniat
impotriva "necuratilor jidovi" trimise un "capitan" al sau
anume Luchil - in alte locuri ale textului: Luchian - sa "bata latura
aceea despre Rasarit", sa darame cetatile, sa lege pe jidovi si sa-i vanda
robi paganilor. Apoi, dupa aceasta, ceru sa fie adus din nou la judecata Pilat
si porunci sa i se taie capul. Pilat, vazand moartea cu ochii, se ruga lui
Dumnezeu, cerand mila, si marturisi nevinovatia sa. In acea clipa, se auzi un
glas din cer, menind ca toate neamurile pamantului sa-l fericeasca pe Pilat,
fiindca astfel a incheiat proorocirea despre Mantuitorul, si el va fi marturie
in ziua judecatii din urma, cand Domnul va veni sa judece viii si mortii si pe
cei ce n-au crezut in El si n-au marturisit in numele lui. Dupa ce Pilat cazu,
ucis de sabie, sotia lui, Procla, care crezuse in Mantuitorul, muri si ea pe
loc si astfel fura ingropati amandoi in acelasi mormant.
Sursa: N. Cartojan, Cartile
populare in literatura romaneasca, Vol II - Epoca influentei grecesti, Editura
Enciclopedica Romana, Bucuresti, 1974, p. 111-113
Procla, sotia lui Pilat si vita de vie
In apocriful analizat mai sus, se vorbeste despre Procla, sotia lui Pilat, care crezuse in Mantuitorul si careia Dumnezeu i-a luat sufletul odata cu moartea sotului ei. Paradosis Pilati nu lamureste insa imprejurarile in care Procla a fost adusa sa creada in puterea divina a Mantuitorului. Explicarea acestui moment important din viata Proclei, pus in legatura cu vita de vie, o aflam intr-un vechi text romanesc despre care a mai fost vorba pana...
Condamnarea lui Pontiu Pilat de catre Cesarul Romei
Mai veche decat apocriful precedent este scrisoarea lui Pilat catre Tiberiu (sau Claudiu), Cesarul Romei, care ni s-a pastrat sau incorporata in versiunea latina a Evangheliei lui Nicodim, sau adaugata la sfarsit, in versiunea greceasca, sau independent de Evanghelia lui Nicodim, ca un opuscul de sine statator. De scrisoarea lui Pilat catre Cesarul din Roma prin care-l vesteste de condamnarea Mantuitorului in urma staruintelor norodului...
Sentinta lui Pilat din Pont
Este un apocrif relativ modern, poate de aceea nu si-a gasit loc in culegerile de scrieri apocrife editate de Fabricius, Tischendorf, Thilo. Chiar in titlu se spune ca a fost descoperita - in unele versiuni - in 1400, in altele, in 1580. Gaster n-o cunoaste in literatura romaneasca decat din textul modern, tiparit la un loc cu Minunile sfantului Sisoe. Asupra originalului, el face urmatoarea presupunere: "In literatura romaneasca pretinde...
Disputa lui Iisus cu Satana
Aceasta legenda se pastreaza in Biblioteca Academiei Romane in codicele nr. 130, f.93. manuscriptul de origine ardeleneasca a fost daruit Academiei de V. Mangra in 1895 si dateaza din sec. XVIII. Legenda, care este o copie dupa un text mai vechi poarta titlul: "Invataturi can(d) s-au pricinuitu S[tanacu Dumnezeu". Punctul de plecare al acestei legende apocrife este un fragment din Evanghelia lui Matei (cap.4, 1-12), care povesteste ca, dupa...
Scrisoarea lui Pilat catre Tiberiu, imparatul Imperiului Roman
Raportul este scris de Pilat (guvernatorul Iudeii) catre Tiberiu (imparatul Imperiului Roman) imediat dupa Rastignirea Mantuitorului Iisus Hristos Raportul lui Pilat a fost găsit în una din bibliotecile Vaticanului de către un student german care se afla la Roma pentru studii teologice. Dar studentul acesta nu l-a găsit prea important...
SHARE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu