9/24/2008

Coaja de lamaie sau portocale - tratate cu substante chimice

Share On Facebook ! Tweet This ! Share On Google Plus ! Pin It ! Share On Tumblr ! Share On Reddit ! Share On Linkedin ! Share On StumbleUpon !
Citricele sunt aduse din ţările de origine în containere speciale. Pentru a fi protejate de boli, pe parcursul transportului şi în timpul depozitării, coaja lor este tratată cu substanţe chimice care, în mod normal, nu afectează pulpa fructelor. Substanţele cu pricina n-au miros, deci nu pot fi detectate. Conform Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor din România, ele nu prezintă nici un pericol dacă nu sunt înghiţite. Cu alte cuvinte, dacă nu consumăm şi coaja e ok.
În România însă, foarte multe gospodine folosesc, pentru a da aromă prăjiturilor, coaja rasă de portocale sau lămâi, de multe ori păstrată o vreme în zahăr. Astfel, substanţele cu care au fost tratate fructele ajung direct în preparatele noastre, fiind un pericol în special pentru cei mici. Aceştia pot fi afectaţi prin apariţia unor intoxicaţii sau alergii. Efectele produse de substanţele din coaja citricelor:
* E 230 Difenilfenol - Conservant artificial. Este un pesticid care împiedică dezvoltarea mucegaiurilor pe coaja fructelor. Se recomandă spălarea mâinilor după cojirea unui fruct tratat cu E 230. Testele de laborator au demonstrat că, atunci când este îngurgitat în concentraţii mari, poate provoca sângerări interne. Doza maximă admisă este de 0,1 mg / kg corp.
* E 231 Ortofenilfenol - conservant de suprafaţă. Poate produce alergii la contactul cu pielea, îndeosebi la copii. Doza maximă admisă este de 0,2 mg / kg corp.
* E 233 Tiabendazol - fungicid utilizat pentru suprafaţa fructelor. Doza maximă admisă este de 0,1 mg / kg corp.
Informaţiile pe care vi le-am prezentat au fost publicate de un grup de cercetători de la Universitatea din Wageningen, Olanda, în colaborare cu profesori din cadrul Universităţii Dunărea de Jos, din Galaţi.
Informatiile au fost preluate de pe: http://andilandi.ro/mambo/content/view/201/50/

Author:

«
Next
Postare mai nouă
»
Previous
Postare mai veche

Un comentariu:

Adrian spunea...

Ar fi util daca s-ar publica si niste solutii la aceasta problema. Din cate stiu, unii recomanda nu numai spalarea mainilor cu apa si sapun, ci si a citricelor inainte de curatare, intrucat prin curatare chimicalele ajung nu numai pe maini, ci si pe pulpa fructului.
Aceasta informatie trebuie insa verificata daca este intr-adevar eficienta, iar daca nu este, va trebui gasita o alta metoda.
Oricum, banuiesc ca nu strica sa spalam oricum citricele inainte de a le folosi.
Un alt procedeu (pentru cei care dispun de bani) ar fi folosirea unui aparat de ozonat (eu am unul chinezesc de la Tiens - 300$). Producatorii sustin ca ozonul (O3) produs de aparat, in contact cu diversele chimicale de pe sau chiar din alimente (fructe, legume, carne etc), le descompune si le elimina. Ozonul este si un bun bactericid, fiind folosit la tratarea apei de baut sau a alimentelor potential infestate cu virusi, bacterii etc. Trebuie insa avut in vedere si faptul ca prin "ozonare" se elimina si anumiti conservanti chimici, alimentele devenind astfel mai perisabile.
Personal, am observat ca dupa "ozonarea" citricelor, acestea devin mai putin sau deloc lipicioase (in functie de provenienta lor si de timpul de "ozonare"), ceea ce arata o eficienta a "ozonarii".
Totusi, cum am spus mai sus, ar fi bine ca un om care se pricepe sa verifice daca si in ce masura chimicalele sunt eliminate prin "ozonare".

libris.ro
carturesti.ro

Popular Posts

OOKE

ookee.ro

top navigation

       
   
interlink.ro

Pagina de folos in lume

Labels

Inscris pe

Bloguri, Bloggeri si Cititori

Vizitatori pe blog

123

 
Copyright ©2016 Pagina de Folos • All Rights Reserved.
Template Design by BTDesigner • Powered by Blogger